Recent Posts

luni, 30 septembrie 2013

GOGONELE MURATE PENTRU IARNA

FOTO: Mediafax // Liviu Chirica
Începutul lunii octombrie este perioada ideală pentru a pune la murat gogonelele. Gustul sărat şi chiar uşor picant al gogonelelor murate este ideal alături de fripturi grase din carne de porc sau mâncăruri de cartofi ori fasole.
Mai jos, puteţi regăsi trei reţete simple de GOGONELE MURATE.
REŢETĂ GOGONELE MURATE – varianta 1
Ingredinte:
● 2,5 kilograme gogonele,
● 2 morcovi,
● 1 mână flori de conopidă,
● 4 linguri de sare grunjoasă,
● 1 tulpină hrean,
● 1/2 tulpină mărar uscat,
● frunze de ţelină,
● 4 foi de dafin,
● 8 căţei de usturoi,
● 1 lingură boabe de piper,
● 1 lingură boabe de muştar.
Mod de preparare:
Borcanele în care urmează să fie puse gogonelele murate trebuie sterilizate. Apoi, se spală bine gogonelele şi se aruncă cele lovite sau care sunt stricate, deoarece există riscul ca întregul borcan de gogonele murate să se strice odată ce au fost lăsate la murat. Se curăţă morcovii şi usturoiul, se taie morcovii rondele, se curăţă hreanul şi se taie în patru pe lungime.
Între timp, se pun 3 litri de apă şi 4 linguri de sare pe foc. Apa se ia de pe foc atunci când a dat în clocot şi se lasă deoparte.
Se aşază pe fundul borcanului un strat de tulpini de mărar rupte, împreună cu frunze de ţelină. Apoi, se aşează gogonele intercalate cu flori de conopidă şi rondele de morcovi. Se toarnă boabele de muştar şi cele de piper printre gogonele, se adaugă frunzele de dafin şi restul de tulpini de mărar şi ţelină. La final, se toarnă saramura fierbinte peste gogonele. Borcanele în care au fost pusegogonelele la murat se sigilează bine cu un capac sau cu o folie de celofan. Gogonelele muratepentru iarnă se depozitează într-un loc întunecos şi răcoros. 
Sursă: Ceva bun
GOGONELE MURATE – varianta 2
Ingrediente:
● 1 kilogram de gogonele,
● 1 lingură de sare mare pentru murături,
● 550 de mililitri de apă,
● boabe de muştar,
● boabe de piper,
● 3-4 frunze de vişin,
● mărar,
● 1 hrean,
● 2 frunze de dafin,
● frunze de ţelină,
● 1 ardei iute,
● cimbru.
Mod de preparare:
Se pun frunzele de ţelină, cimbrul, o frunză de dafin, două frunze de vişin, mărar, 2-3 bucăţi de hrean curăţat. Apoi, se adaugă gogonele şi ardeiul iute. Deasupra, se pun frunzele de vişin, încă o frunză de dafin şi câteva bucăţi de hrean.
Se pune apa la fiert cu boabe de muştar şi de piper, plus o lingură de sare. Când a dat apa în clocot, se ia de pe foc şi se pune peste gogonele, lăsându-se în jur de 20 de minute. După ce intră apa în ele, se toarnă şi restul de apă. Borcanele pentru gogonelele murate se sigilează şi se depozitează într-o cămară întunecoasă şi răcoroasă.
GOGONELE MUARTE – varianta 3
Ingrediente:
● gogonele,  
● cimbru,     
● mărar,        
● usturoi,       
● frunze de ţelină,     
● sare mare neiodată,         
● hrean.         
Mod de preparare:
Pe fundul borcanului în care se vor pune gogonelele murate se aşază crenguţele de cimbru şi mărar. Gogonelele pentru murat se înţeapă cu furculiţa în mai multe locuri şi se aşază în borcan. Această operaţie se face pentru a putea pătrunde gustul de usturoi în gogonele. Apa cu sarea se pun la fiert, cu menţiunea că sarea se pune în funcţie de capacitatea borcanului. Astfel, dacă borcanul este de 3 litri, se pun 3 linguri de sare neiodată.
Cand apa clocoteşte, se adaugă usturoiul pisat. Se lasă apa pentru GOGONELE MURATE să dea în 2-3 clocote, apoi se lasă puţin la răcit. Frunzele de ţelină şi hreanul se pun deasupra gogonelelor. Se tornă apa peste gogonele şi se sigilează borcanele.
Sursă: Gustor.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu