Recent Posts
luni, 18 aprilie 2011
FRIPTURA DE MIEL
Publicat de
Rrodia
Ingrediente: Carne de miel, piper, boia dulce de ardei, untdelemn sau untură de porc, sare, 3-4 căţei de usturoi, cartofi, salată verde, ceapă.
Mod de preparare:
Pentru friptură, partea cea mai bună este piciorul din spate până la rinichi. Carnea, neudată, se pârleşte la flacără, ca să se ardă firele de par. Osul se sparge cu satârul în 2-3 locuri, ca să se poată arde carnea în bucăţi, când este friptă. Carnea de miel scade mult la fript; cu osul îşi va păstra mai bine forma.
Bucata de carne se aşează într-o tavă sau cratiţă potrivită cu mărimea ei pentru a nu rămâne loc liber în jur (altfel se va arde sosul), se presară cu un vârf de cuţit de piper şi un vârf de cuţit de boia dulce de ardei (care se întinde cu mâna la suprafaţă), ca să se rumenească frumos, apoi se unge bine cu untură de porc sau cu untdelemn.
Tava se introduce în cuptorul bine încins, unde se lasă circa 20 minute, până când se rumeneşte puţin; apoi se presară cu puţină sare fină şi în cratiţă se adaugă 3-4 linguri de apă. Din când în când, carnea se întoarce, ca să se rumenească uniform, stropindu-se de fiecare dată cu sosul din tava, care se completează cu apă cât este necesar ca să nu se ardă. După ce s-a rumenit puţin, carnea se acoperă, ca să rămână mai suculentă. Se frige în circa 1 1/2 oră. Când este gata, se pun în sos 3-4 căţei de usturoi, tăiaţi în felii şi cu acest sos se stropeşte bine friptura; astfel, usturoiul aromează mai intens.
Se serveşte cu salată de cartofi preparată cu ceapă, cu salată verde, cu cartofi prăjiţi, etc. Cartofii se pot prăji chiar în grăsimea în care s-a fript carnea.
Marioara
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu