Recent Posts

joi, 4 decembrie 2014

MIRELA DUMITRASCU - DE CE A VOTAT LA MILANO IN 16 NOIEMBRIE 2014

Dragă române de acasă, să-ți spun eu de ce am votat

Tie, celui care vrei sa-mi negi un drept constitutional, dobandit cu sangele celor care au murit in ’89. Tie, care pretinzi ca „spalatorii de buci” si „capsunarii” Europei nu mai niciun cuvant de spus in privinta Romaniei. Sa-ti spun eu de ce am votat, pentru prima oara in viata mea, la 30 ani. Sa-ti spun eu de ce pe 16 noiembrie mi-am petrecut noua ore la consulatul din Milano, impartind declaratii, voluntar. Sa-ti spun eu de ce in cele noua ore petrecute acolo am mancat doar o amarata de portie de cartofi prajiti, cumparata la un fastfood dupa o jumatate de ora de coada pentru a putea folosi o toaleta.
Ei bine, draga romane de acasa, ai idee ce inseamna sa fii capsunar sau spalator de buci? Ai idee ce inseamna sa fii departe de ai tai, de locurile unde ai copilarit, de mirosul de cozonaci in ajunul Sarbatorilor? Stii tu, draga romane de acasa, ce inseamna sa fii sunat de rude care iti cer ajutorul? Ajutor pe care de multe ori nu il poti da, ca nu ti-ai primit salariul la timp. Ajutor pe care alte ori il dai, pentru a plati tratamentele sanitare ale parintilor. Ajutor de cele mai multe ori dat cu draga inima, pentru a le asigura apropriatilor inca o luna cu mancare pe masa.
Nu stii, draga romane de acasa, ce inseamna sa te rupi de la sanul tarii in care te-ai nascut. Nu stii cum e sa-ti rupi copiii de siguranta mediului in care au crescut. Nu stii prin ce trec sau au trecut acesti copii. Nu stii si nici nu iti doresc sa stii vreodata. Probabil datorita noua, spalatorilor de buci. Ti-o spune un fost copil zdruncinat de mutarea in strainatate. Un copil care si-a depasit cu greu complexele create de necunoasterea limbii, de inferioritatea in care s-a aflat odata ajuns pe meleaguri straine. Un copil care a luptat din rasputeri sa se integreze, care a tras cu dintii sa-si afirme egalitatea cu copiii din tara de adoptie. Un copil chinuit, ce mai bine de un an de zile a refuzat sa iasa din casa, in afara orelor in care se afla la scoala. Un copil care, totusi, a avut norocul sa nu fie abandonat de parinti in grija bunicilor. Un copil care, la un anumit punct, si-a renegat nationalitatea.
foto: Facebook, Mirela Dumitrascu

Acel copil sunt eu, saptesprezece ani mai tarziu de la sosirea in Italia. Saptesprezece ani in care fiecare zi a fost o lupta. Ani in care traiam visand cu jind la vacantele de vara, la casa bunicilor, acolo unde primavara urmaream albinele de sub umbra florilor de cires. Acolo unde iarna veneau colindatorii, acolo unde bunica ma trezea dimineata cu paine calda. Acolo unde paseam in gradina si mancam rosii nespalate, savurand fiecare bucatura. Acolo unde petreceam ore intregi pe malul Oltului, parca intr-o alta dimensiune decat cea in care ma aflu acum. Acolo unde dimineata ma trezea cocosul, unde aerul primaverii imi umplea plamanii si imi dadea fiori de fiecare data cand ma dadeam in leaganul improvizat pe ramurile pomului de gutui.
Ce vremuri! Cu ce placere mancam prima corcodusa, cu ce placere cautam ouale de rata prin curte. Iubeam zapada copioasa din ajunul Craciunului, iubeam caldura de la soba, adoram sa desenez pe geamul aburit al bucatariei de iarna. Cu cata nerabdare asteptam sosirea balciului, cu cata bucurie ma duceam la bostan cu bunica. Sa mai continui?
Draga romane de acasa, imi iubesc tara mai mult decat ti-ai putea imagina vreodata.Mi-as dori ca Arianna, fetita mea cu nume de strain, sa se bucure macar o data de frumusetile copilariei mele. Macar nepotii mei. Mi-as dori ca fetita mea sa aiba posibilitatea sa traiasca intr-o Romanie curata, fara frica zilei de maine. Mi-as dori sa traiesc intr-o Romanie unde tratamentele sanitare sa nu fie un lux, o Romanie fara parinti disperati ca nu au bani sa-si salveze copiii. Ai tu idee, romane de acasa, cati copilasi am incercat sa ajut? Cati copilasi nevinovati au decedat?
Stii tu oare, romane de acasa, cum e sa fii cersetorul Europei? Cum e sa ai nevoie de institutiile romanesti de peste hotare si sa fii tratat ca ultimul om? Romane, avem aceleasi dureri! Aceeasi dorinta de o viata mai buna, aceeasi dorinta de vedea Romania cum renaste din propria cenusa. Noi, spalatorii de buci ai Europei, vrem sa nu ne mai fie rusine ca suntem romani. Sa nu ne mai fie rusine datorita unei clase politice corupte pana la os. Vrem sa mergem cu capul sus in Europa, sa spunem cu mandrie ca ne aflam acolo din proprie alegere, nu manati de frica zilei de maine. Romane, desteapta-te! Nu te mai lasa orbit si dezbinat de interese marsave.
Noua ore, romane de acasa, am stat in picioare langa Consulatul din Milano. Mi-am lasat acasa fetita de 18 luni, pentru a-mi ajuta conationalii sa apuce sa voteze. Ore in care am impartit intre 5 si 700 de declaratii, ore in care am fost luata drept functionar consular si amenintata cu bataia. Ore de stat in picioare ale caror urmari le simt si acum, dupa 3 zile. Pentru ce, romane? Pentru tine, pentru mine, pentru noi, romane! Si tu, romane de acasa, vrei sa-mi iei si ultimul gram de speranta? Ultima speranta ca in Romania se poate si mai bine?
Mirela Dumitrascu

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu